duminică, 22 septembrie 2013

Haideți și cu o lege pentru pedepsirea… parlamentarilor escroci și comunitari



Haideți și cu o lege pentru pedepsirea… parlamentarilor escroci și comunitari
Am asistat la o demență națională referitoare la câinii comunitari. Societatea românească atât de insensibilă la omorârea unui japonez în București (nu pe domeniu privat, nu sub supravegherea unei bunici, nu sub scuza vârstei, nu cu suspiciunea că victima a fost ucisă de câini de luptă  și că se înscenează atacul maidanezilor, pentru ca vreun animal pe două picioare să nu facă pușcăria binemeritată) a ținut morțiș  să ceară sângele maidanezilor, la grămadă. Până și parlamentarii s-au conformat isteriei de la anumite televiziuni de partid și de știri și au votat în bună parte pentru căsăpirea celor care erau considerați cei mai buni prieteni ai omului, iar alți parlamentari au anunțat atacarea legii la CCR. În cele ce urmează vă propun o analogie care poate da ceva de gândit. Parlamentarii care au votat pentru genocidul câinilor s-au conformat dorinței televiziunilor de partid și de știri, expusă în câteva mitinguri cu câteva sute de participanți. Dacă am face o analogie: câine egal parlamentar, am spune că parlamentarul a fost fidel voinței poporului care l-a ales, adică a fost un câine…bun.   Haideți să vedem când parlamentarul acesta este… câine rău! Atunci când individul fuge din partid, luând și mandatul cu el. Acest parlamentar poate fi asimilat cu un câine comunitar care nu mai răspunde la comenzi, care a uitat de fidelitate, de cine l-a… crescut, hrănit, întreținut (cu zeci de mii de lei lunar) și cine i-a acceptat nepotismul, decontările fictive, cheltuirea banilor publici pe cabinete la care parlamentarul nu ajunge și așa mai departe). De ce să nu considerăm, atunci, parlamentarul român la nivelul unui câine (el trebuie să fie în slujba noastră, să ne apere, să fie mândru ce cei care îl întrețin ș.a.m.d.)? Din păcate, societatea românească nu dovedește același interes pentru vociferări și ieșit în stradă la istericalele televiziunilor de partid și de știri în cazul parlamentarilor vagabonzi. Avem cazuri de nenumărați parlamentari care au fugit cu mandatul la alte partide, unii schimbând deja 2-3! Și societatea civilă nu s-a simțit prea mult și pungașii și-au reînceput activitatea reprezentând alți…stăpâni. Dacă tot a pornit isteria cu câinii comunitari, haideți să pornim o campanie pentru a scăpa de parlamentarii vagabonzi. Ai plecat din partid de capul tău, ai pierdut mandatul. Așa e normal, pentru că nu mai mă reprezinți și îți bați joc de mine, fraierul care te-a votat pe motiv că știu ce îți poate pielea. Desigur, nu putem ajunge la soluția cu eutanasierea parlamentarilor vagabonzi, pentru a fi analogia perfectă, dar putem decide prin replica societății civile că orice ins care își părăsește partidul în timpul mandatului rămâne fără mandat cel puțin până la data organizării unor noi alegeri, atunci când comunitarul vagabond de parlamentar poate să îți câștige un alt mandat. De ce să nu introducem chiar și în codul penal o infracțiune de escrocherie pentru parlamentari? M-ai mințit că ești pedelist/udemerist/peremist/liberal și tu fugi ca un șobolan acolo unde ai interesul? Asta nu se cheamă escrocherie pe bani publici? Pentru ce să mai plătim un escroc și un fripturist care fuge cu mandatul pentru care nu mai are susținerea celor care l-au votat?!
P.S. Nici votul pe listă nu reprezintă o soluție, pentru că și aici am avut escroci. Dacă vă amintiți, votul pe listă avea o caracteristică. În timp ce primul intrat pe listă în parlament era de regulă șeful partidului și el se bucura de cele mai puține voturi, pentru ultimul din listă care a intrat în Parlament trebuiau să voteze mult mai multe persoane, o reprezentare grafică a numărului de voturi necesar fiind de genul unei piramide răsturnate. Judecând astfel, primul intrat pe listă vă era mult mai puțin dator decât ultimul din listă, de care îl separau zeci de mii de voturi, dar de regulă cel care se bucura de cele mai multe voturi pentru a ajunge în Parlament era și cel mai obraznic, cel care se plictisea de partid și fugea cu mandatul la alt partid. Haideți, deci, să stopăm  fenomenul parlamentarilor vagabonzi, considerându-i pe aceștia escroci pe bani publici! Se aude, televiziuni de partid și de știri și societate civilă ghidată după emoții induse?

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.