joi, 10 august 2017

Gașca Florea-Maior, în rahat! Succes și la șantajarea bloggeri, șefi de partide și jurnaliști!



Gașca Florea-Maior, în rahat! Succes și la șantajarea bloggeri, șefi de partide și jurnaliști, penali nenorociți!

 


COMUNICAT

Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Tîrgu Mureș au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și măsura controlului judiciar pentru 60 de zile, de la data de 10 august 2017, față de inculpatul
MAIOR SERGIU CLAUDIU, fost viceprimar al municipiului Tîrgu Mureș, la data faptelor consilier al primarului, pentru săvârșirea infracțiunii de uzurparea funcției, cu obținere de foloase necuvenite pentru sine sau altul, săvârșită în formă continuată (9198 acte materiale),
De asemenea, în același dosar s-a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale față de
FLOREA DORIN, primar al municipiului Tg. Mureș, pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la uzurparea funcției, cu obținere de foloase necuvenite pentru sine sau altul, săvârșită în formă continuată (9198 acte materiale).
În ordonanțele procurorilor se arată că, în cauză, există date și probe care conturează următoarea stare de fapt:
Inculpatul Maior Sergiu Claudiu, consilier al primarului mun. Tg. Mureș, în perioada 9 martie 2016 – 29 iunie 2017, a îndeplinit acte - semnarea a 9198 ordine de plată ale Primăriei mun. Tg. Mureș - ce nu intrau în atribuțiile sale legale de serviciu, fiindu-i interzise de lege. Interdicția a rezultat din incompatibilitatea stabilită de Agenția Națională de Integritate (ANI) și confirmată de instanță prin decizie definitivă la data de 1 martie 2016. Această împrejurare a avut ca efect pierderea, de către Maior Sergiu Claudiu, a dreptului de a ocupa o funcție sau o demnitate publică în următorii 3 ani.
După ce a demisionat din funcțiile de viceprimar și de consilier local, Maior Sergiu Claudiu a fost angajat de primarul Florea Dorin pe postul de consilier al primarului.
Mai mult, printre atribuțiile primite figura și aceea de a semna ordinele de plată, atribuție pe care Maior Sergiu Claudiu o îndeplinise și în calitate de viceprimar. Concret, în calitate de primar al municipiului Tîrgu Mureș, primarul Florea Dorin a emis două dispoziții (nr. 971/04.03.2016 și nr. 1838/24.06.2016) prin care, cu nerespectarea Legii nr. 176/2010, i-a creat lui Maior Sergiu Claudiu cadrul necesar să efectueze acte ce implică exercitarea prerogativelor de putere publică, cu toate că se afla sub interdicția anterior menționată.
Prin cele descrise mai sus a fost încălcat și art. 54 alin. 5 din Legea nr. 273/2006 care stipulează că „...Instrumentele de plată se semnează de către contabil și șeful compartimentului financiar-contabil”.

Pe timpul cât se află sub control judiciar, inculpatul Maior Sergiu Claudiu trebuie să respecte următoarele obligații:
a) să se prezinte la Direcția Națională Anticorupție – Serviciul Teritorial Mureș, ori de câte ori este chemat;
b) să informeze de îndată Direcția Națională Anticorupție – Serviciul Teritorial Mureș cu privire la schimbarea locuinței;
c) să se prezinte la Inspectoratul de Poliție al Județului Mureș – Serviciul de Investigații Criminale – Biroul Supravegheri judiciare, conform programului de supraveghere întocmit de organul de poliție sau ori de câte ori este chemată;
d) să nu depășească limita teritorială a României, având interdicție de a părăsi țara, interdicție ce poate fi ridicată doar cu încuviințarea prealabilă a procurorului competent;
e) să nu se apropie și să nu comunice direct sau indirect, pe nicio cale, cu persoanele menționate în ordonanță, precum și cu toți ceilalți salariați ai Primăriei Tg. Mureș;
f) să nu desfășoare activitatea de consilier al primarului Municipiului Tg. Mureș în exercitarea căreia a săvârșit infracțiunea pentru care este cercetat;
g) să nu se deplaseze în incinta Primăriei Municipiului Tg. Mureș.

Inculpatului Maior Sergiu Claudiu i se atrage atenția că, în caz de încălcare cu rea-credință a obligațiilor care îi revin, măsura controlului judiciar se poate înlocui cu măsura arestului la domiciliu sau măsura arestării preventive.

Inculpaților li s-au adus la cunoștință calitatea procesuală și acuzațiile, în conformitate cu prevederile art. 309 Cod de procedură penală.

Facem precizarea că punerea în mișcare a acțiunii penale, respectiv efectuarea urmăririi penale sunt etape ale procesului penal reglementate de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activități care nu pot, în nici o situație, să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.

BIROUL DE INFORMARE ȘI RELAȚII PUBLICE

Realitatea dixit!
Mai exact, edilul este acuzat de complicitate la uzurpare funcției cu obținere de foloase necuvenite pentru sine sau altul, săvârșită în formă continuată (9.198 de acte materiale).

În același dosar, oamenii legii au dispus luarea măsurii controlului judiciar față de Sergiu Claudiu Maior, fost viceprimar al municipiului Târgu Mureș, la data faptelor consilier al primarului, pentru săvârșirea infracțiunii de uzurparea funcției, cu obținere de foloase necuvenite pentru sine sau altul, săvârșită în formă continuată (9.198 de acte materiale),

Procurorii au arătat în ordonanțele întocmite că, în perioada 9 martie 2016 - 29 iunie 2017, Sergiu Claudiu Maior a semnat 9.198 de ordine de plată ale Primăriei Târgu Mureș în ciuda faptului că acestea intrau în atribuțiile sale legale de serviciu, fiindu-i interzise de lege. "Interdicția a rezultat din incompatibilitatea stabilită de Agenția Națională de Integritate (ANI) și confirmată de instanță prin decizie definitivă la data de 1 martie 2016. Această împrejurare a avut ca efect pierderea de către Sergiu Claudiu Maior a dreptului de a ocupa o funcție sau o demnitate publică în următorii 3 ani", arată DNA.

După ce a demisionat din funcțiile de viceprimar și de consilier local, Sergiu Claudiu Maior a fost angajat de primarul Dorin Florea pe postul de consilier.

Mai mult, printre atribuțiile primite figura și aceea de a semna ordinele de plată, atribuție pe care Sergiu Claudiu Maior o îndeplinise și în calitate de viceprimar.

Concret, susțin procurorii, "în calitate de primar al municipiului Tîrgu Mureș, primarul Florea Dorin a emis două dispoziții (nr. 971/04.03.2016 și nr. 1838/24.06.2016) prin care, cu nerespectarea Legii nr. 176/2010, i-a creat lui Maior Sergiu Claudiu cadrul necesar să efectueze acte ce implică exercitarea prerogativelor de putere publică, cu toate că se afla sub interdicția anterior menționată".

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.