miercuri, 11 octombrie 2017

Pelerinaj sau excursie?!



Pelerinaj sau excursie?!
În fiecare an suntem bombardați mediatic cu știrile privind pelerinii (sic!) și pelerinajul la Iași, la moaștele unei sfinte. Prilej pentru unii să facă bășcălie de gesturi caracteristice unor secole de mult apuse, prilej pentru alții de a se alătura modei, valului, cu excursii auto și în grup, departe de ideea primordială, de pelerinaj care presupune mers pe jos sau cu efort, pentru a-ți arăta credința. Ce nu se reține este că pelerinajul, conform Dex-ului, înseamnă. Călătorie rituală făcută de credincioși, individual sau în grup, într-un loc sfânt (Ierusalim, Lourdes, Mecca). Rețineți, e vorba de un loc sfânt în definiție, ceea ce nu e cazul sfintei Parascheva, care e obiectul pelerinajului, ca rămășițe pământești, nu e un loc sfânt.  Rețineți că există pelerinaje pe bune, la locuri, unele organizate și de ceva care se numește Agenția de pelerinaje Basilica Travel (sic!) și nu am auzit de pelerinaje la o cutie de moaște în țările respective.
P.S. Din Voluntariul familionului Firea, 103 autocare au cărat 6.000 de persoane la Iași. Ați numi asta pelerinaj sau excursie auto gen cu clasa?! Și cine plătește autocarele alea? Familionul Firea, din banii publici, cu decontare 100 la sută sau parțial ?! Sau e complet din banii… turiștilor?!Rețineți, Voluntariul are 43.000 populația, ceea ce înseamnă că aproximativ un sfert dintre adulți au făcut turismul religios la Iași!

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.